Posts tagged ‘old_posts’
Amsterdam – IV
“Emotii mari ! Turbo trece in frunte !”. Nu . Nu prea are legatura cu deplasarea mea minunata, doar ca mi-am adus aminte de reclama, chiar acu :)
Revenind, Amsterdam – Budapesta, nu stiu de ce, a fost mult mai scurt ca la dus. Cred ca am facut de 2 ori mai putin ca timp. Cred ca totusi are legatura cu linistea de dupa nori. Nu stiu cum sa zic. In Amsterdam, urat. Foarte urat. Ceata, ploaie, nori. Urat, ce sa mai ! Dupa ce am decolat si am urcat deasupra norilor, am avut parte de un moment (mai lung) de profunda uimire si liniste. Soare si mult alb ! Si albastru. Intr-o combinatii si forme perfecte. Am ramas mut, vreo 10 minute, cu nasul lipit de geam. Nu-mi venea sa cred ca mai exista si soare :)
Inainte de a pleca din Amsterdam, m-am tot gandit daca am timp suficient sa ajung la zborul care urma sa ma duca in Bucuresti. Aveam doar 50 de minute, toate cat se poate de oficiale. Am pierdut 10 din ele pentru transfer in aeroport, 10 pe drumul catre verificarea pasapoartelor si inca 10 pentru a ajunge la poarta cu pricina. Ah ! Si inca 10 pentru toaleta :”> . Si mi-au mai ramas 10. Pe care le-am folosit super ultra eficient. Am postat pe blog, primele 2 post-uri. De al treilea post n-am mai avut timp, iar al 4-lea oricum nu aveam cum sa-l scriu, pentru ca nu se terminase inca calatoria. Logic, nu ?
Zborul spre Bucuresti a fost un dus rece ! Am avut compatrioti in avion ! Care au reusit sa imi aduca aminte cum e prin tara. Din fericire pentru mine am avut companie placuta in Otopeni. Si am reusit sa ajung in stare vesela in caminul vesel. Unde am dormit. Mult. Vreo 6 ore :) Cand mi-am luat plicul, cu cele 18 hartii (plus inca 3 care trebuiau facute) si m-am indreptat voiniceste catre Rectorat. Unde …
Neee … asta e alta poveste.
Amsterdam – III
Intr-un final, am reusit sa ma smulg din pat si sa ies putin pe ici pe colo, ca imi era foame. Am gasit o crasma in apropiere (e si al draq de greu, ca la fiecare colt e cate una) si i-am cerut ceva neutru la nenea ala: chiftele de ceva (cred ca erau vegetale) si cartofi prajiti. Bad choice. Dupa 2 ore imi era foame din nou. Noroc ca in apropiere de locul in care trebuia sa inceapa intalnirea pentru care venisem, am gasit o pizzerie unde am reusit sa-mi potolesc foamea pana seara, cand am purces voiniceste intr-un supermarket, si mi-am luat cate ceva de-ale gurii (mizel, cum zicea hazliu cineva).
Dupa intalnire, pentru ca ploua (ce surpriza), m-am dus din nou la somn. Dimineata, din nou la intalnire. Pana la 14.00. Dupa care am reusit sa ma mai plimb un pic prin oras (vreo 2 ore). Timp in care m-am minunat ca am gasit jdemii de magazine cu orice, insa nici unul cu jucarii pentru copii.
Si cum ma indreptam eu asa catre gara, am vazut un vas din ala de te plimba pe canale si mi-am adus aminte ca nici la Viena si nici data trecuta cand am fost in Amsterdam (si chiar l-am vizitat), nu m-am plimbat. Asa ca am facut hopa hopa si m-am dat si cu vasul ala. Ne-a plimbat o ora pe canale. Super fain. Avea ghid in 3 limbi. Si care vorbeau fix cand trebuie (adica cand erai langa ce trebuia sa vezi).
Inapoi la gara. Super simplu. Doar urmaresti indicatoarele. Si ajungi la casa. Unde gasesti scris, mare: “Schipol: platform 13A”. Dai 4.3 EUR si gata si biletul. Mai urmaresti niste indicatoare si gata si platforma 13A. Unde bineinteles, se afla un tren :) Te urci in el si dupa 15 minute esti in aeroport. Unde, pentru prima data a trebuit sa-mi fac eu check-in -ul. Pentru ca Schipol-ul asta e cam aglomerat. Si cam mare. Si s-au gandit ei ca e mai bine ca omu sa butoneze singur. Ce sa mai plateasca ei oameni care sa butoneze pentru tine ? Si e fain, ca poti sa-ti alegi si locul. Si in cazul in care esti cu escala pana la destinatie, iti da ambele boarding tickets. Si iti alegi locul la ambele.
Dupa aia, mergi prin aeroport de-ti vine rau. Ca e mare. Eu am mers vreo 15 minute cracanate pana am ajuns unde trebuia. Si unde am stat vreo 3 ore :) Fara Internet. Deci daca crede cineva ca am scris cam mult la posturile astea il invit sa-si verse nervii pe cei de la aeroportul din Amsterdam. Ca daca n-am avut net … ce sa fac si eu. Macar am vazut si eu ca daca tu faci imbarcarea la 08:30, la 07:45 avionul e deja la scara (pe Schipol, nu sunt autobuze; avionul te asteapta la capatul tunelului).
Amsterdam – II
Mda … si-am ajuns la Amsterdam. Unde, pentru prima data de cand “ies” din tara, m-am informat inainte, despre cum sta treaba cu transportului public. Ca ala se deconteaza. Daca te duci cu taxi-ul se considera moft. Am aflat eu, pe site-ul de web al Amsterdam-ului (unde poti sa afli si de Red Light District >:), ca exista tren care pleaca din Schipol (aeroportul din Amsterdam) spre Amsterdam Central (un fel de Gara de Nord), si care costa doar 3.6 EUR. A costat 4.3 EUR. Oricum, super acceptabil. Trenurile plecau la fiecare 10 minute si ala in care am nimerit eu, era express. Adica a plecat din Schipol si a oprit in Amsterdam Central. 15 minute a durat tot drumul.
De acolo, lipa lipa, pe jos pana la hotel. Doar geamantanul ala mic de la are role. Cu cauciucuri de vara. Si presiunea facuta. Si am tot mers, vreo 45 de minute, cu harta de la Google Maps in brate, pana am ajuns la hotel. Ce sa zic, arata ok. Receptia ;) Am fost informat ca minunata mea camera, cu tot cu buda si juma de metru in juru patului, era in alt corp de cladire. ooook. Daca nu-i departe, zic eu, e ok. Imi da tantea aia o cartela, si imi deseneaza pe harta: “prima la stanga si gata”. Eu zic ok si plec. Si la colt pe cine credeti ca gasesc ? Pe Alice. Dap. Aia cu Tara Minunilor. Noroc cu ea, ca eu n-as fi recunoscut gaura cu pretentie de usa a celuilalt corp de hotel. Serios. Si tot noroc de Alice, ca m-a ajutat sa ajung la etajul 1, unde cu greu am urcat o scara secreta, ingusta si intunecoasa, ce s-a dovedit apoi a fi chiar scara principala.
Intalnirea cu camera s-a dovedit a fi ca la Din Dragoste. Sau mai bine zis, ca la Scuza-ma, Iarta-ma, sau alte din astea. Adica … era o camera. Dupa cum am zis, cu juma de metru musai necesar sa te dai jos din pat, si inca un metru (in lungul patului) musai necesar, ca altfel dormeani cu picioarele in buda. Si te uzi. Zau … Nu mai zic ca singurul geam din camera era cel de la buda. Adica … vrei aer ? Nici o problema. Il dezintoxicam. Folosind o buda. Noroc ca eram obosit si afara incepuse sa ploua. Asa ca la ora 6, ora noastra (la ei era 5 dupa-amiaza), a adormit. Si m-am trezit a doua zi la 8 :D . Am zis eu ca hai … mergem la plimbare. Mumu. Ploaie. Si m-a pocnit cheful de nimic. Asa ca am stat apatic, pana la 12, incercand sa imi dau seama ce era cu mirosul de buda si sforaitul de alaturi.
Amsterdam – I
Am promis ca scriu despre experienta la Amsterdam (si bineinteles de drumul pana acolo si inapoi). Daca am promis am promis. Pentru ca daca nu promiteam, nu mai scriam nimic. Pentru ca la Amsterdam … dar hai sa incepem cu inceputul.
A fost prima data (AFAIR), cand am avut avion de dimineata, cu plecare la 06:20. Asta inseamna ca la 04:00 am plecat din P19 (da, e in Regie) si mai inseamna ca la 03:30 m-am trezit. Urat nu ? Din fericire, la ora aia Bucuresti-ul e liber. Liber liber. Am facut din regie pana la Otopeni, 15-20 de minute. Si 26 de lei. Cu bon.
Am zburat cu Malev. Bucuresti – Budapesta – Amsterdam – Budapesta – Bucuresti. A fost prima data cand am fost intr-un avion care a inceput decolarea IN CURBA. Dap, in curba. Nici nu ajunsese la jumatatea virajului de intrare pe pista de decolare ca a inceput sa accelereze. Tare ! Super cool senzatia. Cel putin pentru mine. Altii nu erau atat de incantati. Deloc. Nici la aterizare capitanul nu s-a lasat mai prejos si a reusit sa aterizeze din 2 bucati si cu o frana din aia sanatoasa, de parca era o armata de pisici in fata avionului.
Cum aveam de asteptat in Budapesta vreo 4 ore, am zis ca poate stilul interesant de pilotat isi gaseste pereche in ceva surpriza pe aeroportul din Budapesta. Si ghici ! Ce nu era in Bucuresti, era in Budapesta. Wireless ! Gratis. Hehe … S-a bucurat si calul, ca de muult nu mai mancase. Niciodata n-am fost mai fericit ca am wireless decat atunci. Ma si gandeam cu groaza ce o sa fac eu 4 ore. Si daca tot aveam wireless, am avut ocazia sa ma dau jme, si sa folosesc voip-ul de la job, pentru a suna “pe interior” pe cei de acasa. Si cei de la servici. Super cool. Usurinta cu care am putut sa folosesc telefonia la cost 0 (cel putin teoretic 0), in conditiile in care alternativa ar fi fost mult mai costisitoare din punct de vedere al pretului, m-a facut sa inteleg mai bine de ce sunt companiile de telefonie pornite impotriva VoIP-ului.
Dupa atata fericire, am purces voiniceste catre poarta de unde urma sa zbor spre Amsterdam. Pe drum (da, era lung drumul intre “porti”), m-am minunat de voiosia cu care lucrau omuletii la un nou terminal al aeroportului si de indicatoarele care iti spuneau cat mai ai pana termini de ocolit. Avionul, un Boeing 737-600 (nu stiu ce naiba o fi 600-le ala), super ok. Instructajul ala de-l fac la inceput insotitoarele de zbor, era acum facut prin intermediul unor display-uri ce coborau din tava si iti aratau ce tre sa faci in caz de … In timpul zborului aveai permanent afisate pe monitorul ala buclucas date despre zbor: altitudine, viteza, pozitie, temperatura exterioara. Am aflat si io, acu, ca romanu’ de pe urma, ca la 12km altitudine afara sunt cam -55 de grade (instant m-am gandit la dl V, caruia ii place la “racoare” [nu bai, nu racoare din aia]).
Iasi – Bucuresti, intr-un nou stil
Nu e nici un secret. Am de mers din nou, in afara tarii (avionul pleaca maine dim la 06:15). Pana sa ajung la aeroport, trebuia sa ajung la Bucuresti, pentru ca nah … aia (si aia) din Iasi sunt incapabili sa faca si ei un aeroport normal.
Daca tot am avut sansa sa merg singur, si fara graba, de la Iasi la Bucuresti, mi-am impus sa merg lejer. Asta inseamna:
- folosirea din plin a comunitatii de colegi de drum (tiristi, cum mai sunt numiti “in popor” [adica mers cu statia de CitizenBand]);
- acelerarea lenta, lejera, fara stress pentru masina;
- maxim 70 km/h in localitati;
- maxim 120km/h in afara localitatilor.
Vreau sa spun ca a fost greu, insa am reusit sa ma tin de cele propuse. Rezultatele sunt asa:
- in Rm Sarat (unde m-am oprit sa mananc): 3h 40″, 4.6l/%, medie 72km/h
- in Afumati (la intrare): 5h 29″, 4.5l/%, medie 73km/h;
- in Politehnica: 6h 20″, 5.2l/%, medie 63km/h.
Interesant nu ? Mai ales pentru o masina care are un motor maricel (2l, CRDI, 128HP, 300NM) la o masa de 1492 de Kg.
tot așa …
Am stat eu așa și m-am gândit … și n-am ajuns la nici o concluzie. Adică, am avut de mers pe ici pe colo prin locurile esențiale, evident, cu mașina și tot e plin de tâmpiți pe drum. Da plin ! Zici că toți aia de erau cât de cât în regulă au emigrat sau stau cu burta la soare iar în Iași au rămas toți tâmpiții. Așa-i sau nu așa-i ?
Clepsidra magică din Harry Potter
Cei ce au văzut Harry Potter – The half blooded prince, au (sper) observat prezenţa unui gadget care mie mi-a lăsat o impresie foarte puternică: o clepsidră a cărui nisip curge mai repede sau mai încet, în funcţie de calitatea conversaţiei. Mi-a plăcut extraordinar de mult ideea acestui gadget.
Întâlnirile mele din ultima vreme, mi-au dat ocazia să mă gândesc din ce în ce mai mult la acest gadget. Într-un mod pozitiv ;) . Mi-au dat ocazia să revăd şi să cunosc (din nou), prieteni noi şi prieteni vechi. Mi-au dat ocazia să petrec timp de cea mai bună calitate în cel mai scurt timp posibil. Mă gândesc că dacă aş fi avut această jucărie cu mine, din ea s-ar fi scurs doar 3 boabe de nisip şi un bonus.
Unul, pentru timpul de cea mai bună calitate, petrecut (împreună cu soţia) într-un loc în care nu credeam că o să ajung vreodată: un mall din Bucureşti :)
Unul, pentru cele 2-3 ore petrecute la un coniac, în linişte, la o discuţie într-o seară liniştită de vară, ore care fac mai mult decât un concediu programat cu jumătate de an înainte.
Cel din urmă bob de nisip, mi-a dat ocazia să mă întreb de ce un prieten pierdut în negura timpului şi a ceţii londoneze, (ce se trezeşte odată pe an [ca trolii]), reuşeşte să mă scoată (repede) din amorţeala de zi singuratică şi să mă aducă la stadiul în care sunt pur şi simplu bucuros că ne-am întâlnit (şi am povestit), din nou.
Toate acestea, adunate, fac ca toată agitaţia şi problemele (mărunte) apărute pur şi simplu peste zi, să dispară … ca şi cum nu ar fi existat niciodată. Le mulţumesc celor 3 !
Bulgaria – partea II
A doua zi a inceput cu o trezire “dureroasa” (adica numai 5 ore si ceva de somn), la ora 09.00, pentru a putea sa luam si micul dejun. La restaurant ce sa vezi ? Se auzea numai romaneste Mancarea super ok si suficienta. Pe masura ce sa goleau tavile si platourile, erau schimbate on the fly, astfel incat, chiar si la ora 10, cand teoretic se termina cu micul dejun, tavile si platourile din restaurant, erau pline.
Pe plaja, liniste. Sezonul a inceput doar oficial. Si la ei, ca si prin alte parti, inca se lucreaza la amenajarea teraselor si a magazinelor de pe faleza. Ce m-a surprins a fost penuria de bancomate de pe faleza si din hoteluri. Am gasit doar unul singur pe o distanta de 500m, dar si acela era scos din uz. Cum aveam nevoie de leva (pentru ca desi oamenii ar accepta sa platesti si in Euro, sunt totusi reticenti si prefera leva), am cautat o casa de schimb. Am gasit una deschisa si am schimbat din euro in leva, fara sa fie nevoie de pasaport/carte de identitate. Ciudat ? Sau nu ? :)
In hotel nu este wireless in camere. Asta scria si pe voucher. Aseara am plecat lipa lipa pe faleza, cu telefonul in mana, scanand la fiecare 20 de metri dupa retele wireless fara parola. Pana la urma am gasit undeva, la un alt hotel. M-am conectat (traiasca mac book air ;) fara probleme, am facut ce aveam de facut, dupa care mi-am luat jucariile si am plecat acasa. La hotel, ce sa vezi. Telefonul tipa de zor ca a gasit o noua retea wireless. Ma uit mai bine, era chiar wireless de la hotel, care nu era disponibil decat la receptie si la bar.
La cina, hotelul are ceva reguli si cea mai importanta e: nu e voie in tinuta “indecenta” (unde indecent => pantaloni scurti sau alte chestii plaja related). Lucru absolut decent dupa mine. Mancarea disponibila la cina, super ok. Destula, gustoasa; bere si vin la discretie. Una peste alta, un raport foarte bun calitate – pret. Eu unul as vrea sa mai revin si cand o sa fie sezonul in toi, insa nu cred ca impresia buna pe care mi-am facut-o, o sa se schimbe.
Bulgaria – partea I
Deja nu mai e nici un secret pentru nimeni. Am plecat, de 1 mai, in Bulgaria, la Nisipurile de Aur. Calatoria a inceput prin a ne intreba cum o sa trecem noi granita cu Bogdan, daca el nu are nici un act “international” sau macar European. Drept urmare, intr-o fuga, am depus actele pentru pasaport temporar, la orele 14:00 si la 16:30 aveam pasaportul (promit ca o sa povestesc despre asta intr-un alt post).
Dupa ce am luat pasaportul lui Bogdan, am plecat instant spre Bulgaria. Am iesit din Iasi (prin Bucium) la 16:50. La aproape 02:00 noaptea eram la destinatie (am mai pierdut juma de ora cautand hotelul dar asta nu se pune). 9 ore ~ 600 de km. Medie de 69km/h (conform cu calculatorul de bord).
Drumul a fost relativ ok. La noi (prin Vaslui – Barlad – Tecuci – Braila [bac] – Ovidiu – Mangalia – Vama Veche) drumurile sunt cum le stim cu totii. La ei (Vama – Balcic – Nisipurile de Aur) ca la noi ;)
Hotelul l-am gasit intr-un final, dupa ce am povestit (prin semne ofc) cu un echipaj de politie si un paznic ce parea sa pazeasca o bariera. Peripetii au fost in schimb cu parcarea. Pentru ca, ghici ! Era plina parcarea. De …. ? Romani ! Am reusit pana la urma sa povestim ceva (nu eu, TSu’, care se pare ca se pricepe un pic la limbile astea ciudate ce folosesc caractere chirilice) si sa parcam masina intr-un “loc” in care (ofc) erau numai masini cu numere de .ro . Si pe langa hotel era la fel, asa ca la un moment dat ma intrebam daca suntem in .bg sau un .ro
Anyway … camerele de la hotel sunt pur si simplu bestiale. Sunt mari, paturile sunt comode, iar prin camera gasesti cam tot ce ti-ar trebui (inclusiv instructiuni in limba romana). Exista totusi un singur maaaare neajuns. Nu au internet.
Zilele astea, sunt primele mele zile intr-un loc “all inclusive”. Sunt foarte curios sa vad ce inseamna asta. Si sunt la fel de curios (poate chiar mai curios) sa vad marea. A 2-a oara pe anul asta …
PS 1: Am vrut sa scriu cu diacritice, dar inca nu m-am prins cum se poate pune pe MacOSX, “tastatura programatorului”
PS 2: Posturile sunt cu intarziere pentru ca la hotel nu avem acces la Internet