Regarding me

Pe vremea mea, calculatoarele nu erau atat de rapide iar placile grafice cu memorie video dedicata erau scumpe. Tare scumpe. Imi aduc aminte ca primul calculator personal, avea o placa video Cirrus cu 1MB video. Dap, 1 MB. Si era o adevarata aventura sa convingi X-ul sa porneasca. Driverele erau cam inexistente sau mergeau fara nici un fel de accelerare si la rezolutii ce acum nu se mai gasesc nici pe telefoanele mobile (btw, primul Doom l-am jucat la 320×200 :)

Pentru ca hw-ul era cum era, alegerea unui mediu grafic prietenos cu resursele hw era o decizie importanta pe care un utilizator de linux trebuia sa o  ia. Mai ales ca era religious war intre geeks: text mode vs X . Initial, am mers pe text mode. 4 console: 2 pentru uz general, una pentru web si una pentru mail. Insa pe masura ce activitatile au devenit din ce in ce mai complexe, cele 4 console au devenit o piedica. Trebuia sa fac PASUL !

Prima data am incercat sa folosesc GNOME si implicit gnome-terminal. Cel mai mare feature al sau era posibilitatea de a deschide mai multe tab-uri in cadrul aceleasi instante. Ceea ce inseamna ca teoretic consumul de memorie trebuia sa fie optim. Daaaa … ti-ai gasit ! Papa gnome-terminalul la memorie de ziceai ca-i  firefox-ul in ziua de azi. Si din cauza ca nu aveam accelerare in X (nici macar 2D) pentru minunea mea de placa video, o navigare printre tab-urile deschise in gnome-terminal (intre 5 si 8 tab-uri deschise), se lasa de fiecare data cu injuraturi la adresa driverelor si a X-ului, care picta prietenos, cu viteza melcului, ecranul. Pana la urma, am decis ca e prea horror cum trateaza GNOME-ul resursele (GTK) si am facut switch. Pe KDE.

Ce mediu ! Cata frumusete ! Ce bine mergea Konsole ! Ce cursiv ! Era un rai. Pana incepeai sa folosesti si altceva in afara de Konsole. KMail -ul era cu pluta. Urat si inutilizabil. Gandit cu spatele. Konqueror era pana la urma un file manager care invatase si el cateva cuvinte: http si ftp. Kopete (sau cum ii zicea la clientul de messenger) avea niste optiuni care probabil foloseau doar alora de l-au scris. Nu utilizatorului. Si colac peste pupaza de la KDE3 incolo, au luat-o si mai pe aratura.  Au inceput sa abereze cu plasme, transparente, widgets si alte buzzwords. Si cel mai rau, Konsole-ul mergea la fel de prost ca gnome-terminal. Asa ca am facut switch. La WindowMaker.

Ha ! Super fain. Fara bara care oricum nu-mi trebuia, cu un suport destul de bun de meniuri (care stateau fain in stanga, de jos in sus), rapid si foaaarte prietenos cu resursele. O incantare. Am mers cu WindowMaker vreo 2 ani. Pana cand am decis ca vreau ca ce ramane intre icon si workspace sa fie de numai 2 pixeli nu de 4. Ca mi-ar place sa-mi apara numele workspace-urilor altfel decat la WM. Ca … multe. De fapt, ma plictisisem de el. Pentru ca mergea :) Asa ca am trecut la ….

IceWM, care a fost alegerea mea pentru 3-4 ani. Am reusit sa ajung dupa vreo 2 luni si 1 import de config de la Altblue, la ceva care sa-mi placa si care sa ma faca sa ma simt bine. Avea si taskbar si tray, pe care le puteam face mici mici, cat de mici vroiam eu. Pidgin-ul putea clipoci in liniste pe acolo atunci cand ma cauta careva, xchat-ul ridica si el timid un semn de exclamare ca se mai intampla ceva si prin canalizare si tot asa. Ce sa spun, era foarte confortabil.

Si l-am tot folosit. Pana cand, pe motive de batranete si hardware nou, frumos si puternic, am decis ca nu mai am chef de umblat prin fisierele lui de configurare. Si am trecut inapoi la gnome, care nu si-a rezolvat problemele, insa acum am accelerare 3D si mult ram :) Insa n-am mai schimbat cam de mult … si e17 a ajuns dupa numai 6 ani, la versiunea 1.0 :)