Regarding me

Azi, am fost la Castel. De ziua lui Valentin. Spre disperarea lui Gabi, care probabil ca e suparat ca nu l-am chemat. N-am ce sa fac. Odata e ziua lui Valentin in an si atunci e musai sa mergi doar tu si ea.

Ultima data am fost la Castel acu ceva mult timp, impreuna cu sod, si n-am apucat sa mananc decat o supa. Care supa era adusa intr-un lighean despre care ziceau oamenii buni de acolo c-ar fi farfurie. Da nu era. De fapt, cred ca era ruda mai apropiata de o galeata. Pentru ca la momentul ala era mai interesanta povestea decat mancarea, n-am ramas decat cu o senzatie de bine cand am iesit de acolo. Drept urmare azi mi-am zis ca ar fi bine sa vad care mai e treaba pe acolo. Daca tot ii ziua lui Valentin.

De afara, restaurantul arata exact ca un castel. Semet si inalt de zici ca-i parasit. Insa la intrare, chiar dupa ce ai varat nasul pe usa, te ia in primire o chelnerita (poate pentru doamne au si chelneri), care se intereseaza de sanatatea ta si te duce de manuta pana in banca ta. Unde-ti da de citit o carte asupra careia zabovesti un pic, citind si gandindu-te la bunatatile ce si-au gasit salasul acolo.

Eu unul, cu gandul si sufletul la trupul meu, am luat repede niste coaste si cartofi copti in coaja, cu o salata de sfecla rosie si hrean. Coastele mi-au fost descrise ca fiind: “proaspete si cu multa carne pe ele”. Am zis eu ca daca chelnerita tot vorbeste asa frumos despre ele, trebuie sa fie ceva de capul lor. Doamna si-a luat asa … mai altfel: ciuperci, salata de muraturi, din astea.

Ca sa nu ne plictisim pana se imprieteneau coastele cu cartofii in cuptor (asta-i vorba de la Adi Hadean), doamna s-a gandit sa ne aduca din partea casei niste fasole batuta si salata de vinete, cu ceapa tocata pe langa ele, si cu 2 gaturi de tuica de pere, buna si aromata. Care si-au gasit repede drumul spre stomac. In asteptarea coastelor :)

Dupa 20 de minute, au venit si coastele. Doar 2 erau. 2 dar bune. Si nu erau numai bune, erau si bine crescute. Si cu multa carne pe ele si doar un pic de grasime pe ici pe colo, cat sa-i dea mancarii aroma. Excelent facute. Erau asa … ca si cum ar fi fost facute intr-o tocana. Cartofii crocanti la coaja si moi la interior faceau echipa buna buna cu restul mancarii. Iar sfecla rosie …

Cand sa zic ca gata, doamna cea grijulie, ne intreaba daca nu vrem si desert. Nu stiu cum, dar gura mea si-a cerut singura o prajitura de ciocolata. Care a fost delicioasa. Cam ca o negresa asa, insa mult mai insiropata si mai gustoasa. Si bonus si cu o felia de portocala pe langa ea. Un deliciu :)
Sigur mai trecem pe acolo. Data viitoare impreuna cu Gabi :D

PS: as pune si un link la site-ul restaurantului, dar se pare ca nu au site :(