Yet another waste dump
Archive for the ‘deplasari’ Category.
Cu mașina. Iași – Cluj (via Vatra Dornei) – Oradea – Budapesta – Viena: 15 ore. Cu 45 de minute întârziere înainte de Cluj la un accident cu o mașină înfiptă într-o locomotivă și încă vreo oră de opriri pe drum. Iași – Cluj cu Toyota Corolla, Cluj – Viena cu Renault Megane, DCI, 1.5l, 105HP.
Și pentru că ne era foame, am oprit într-un loc fain să mâncăm coaste de porc la cuptor, cu cartofi în coajă, care la început arătau așa:
și uite ce-au ajuns ;)
Am fost, am trăit, am văzut. Ce-aș recomanda și altora:
Croația
“De ce să mergi în Caraibe când poți veni în Croația ?”. Asta era o reclamă ce făcea reclamă la Croația. Cei ce au gandit asta au avut dreptate. Apa este extraordinară iar aricii de mare, algele și pestii voioși și mari amatori de mâncare, sunt la tot pasul și unde mai pui că nici măcar nu trebuie să bagi nasul sub apă ca să vezi toate astea :)
Croația este plină de suprize și multă istorie. Aflată langă Italia și cu o coastă impresionantă (aproximativ 5000km, incluzând țărmul insulelor), Croația a fost de-a lungul timpului cucerită și influențată masiv de catre romani, venețieni, turci. Nu este insula mai mare care să nu aibă un oraș vechi, un turn fortificat sau o biserică veche cu o arhitectură impresionantă.
Insulele (cele pe lângă care am trecut noi), sunt extraordinare. Numai bune de explorat, foarte putin populate și cu o sumedenie de golfuri, bine ascunse de capriciile și viclenia mării, în care poți rămâne. Dacă vrei să rămâi pe uscat, pe vreo insula, nu lipsește nimic. Poți închiria biciclete, scutere și chiar mașini, în funcție de cât de mare e insula. În Mjlet de exemplu, am ales să ne plimbăm cu bicicleta prin rezervație.
Unde am mers noi: Dubrovnik, Mjlet, Korcula, Vis, Biseva
Viena
Hotelul Linder. Supranumit de noi “La 4 perne”, după numărul de perne pentru fiecare oaspete, hotelul este excelent iar locația numai bună pentru o vizită la Belvedere. Și unde mai pui că dimineața au șuncă prăjită de care imi place mie :D
Parcul de distracții. Un parc de distracții în care toata lumea are treabă, și mari și mici și curajoși și linistiți. Și musai, trebuie început cu Prater, pentru o vedere de ansamblu a Vienei.
Odată ajunși în Viena, unde urma să stăm o noapte pentru a lua avionul spre Iași, credeam că am terminat cu surprizele plăcute din acest concediu. Ei bine, nu a fost așa. Pot să spun că am petrecut o jumătate de zi extraordinară, în unul din cele mai faine 2 locuri din Viena: parcul de distracții.
Am început cu o pizza și un wurst ascuns într-o pită facută pe vatră și nelipsita bere :) , după care am purces voinicește spre bătrâneasca, și vestita, roata, după care am continuat cu tot ce ne-a trecut prin cap: tobogane (unde se aplica principiul: “un fund am și trebuie să-l folosesc” – link la site-ul lu alma), tras cu pușca, aruncat cu mingi în piramide de cutii de conserve, șoarecele amețit, mașinuțe (cu bușituri), tras cu arcul, casa cu dinozauri, casa gheții (unde o focă ne-a spălat bine pe față). Cel mai distractiv a fost un aparat la care trebuia sa pocnești niste capete de maimuțoi (ce ieșeau repede din el), cu o maciucă. Probabil că trebuiau pocniți după o logică, însă noi i-am pocnit voinicește pe toți.
Una peste alta, abia când am terminat turul parcului ne-am dat seama că trecuseră mai bine de 5 ore de când eram acolo. 5 ore care au zburat pur și simplu, lasând în loc bucurie și multă voie bună.
Abia aștept să ajung și la celalalt loc super fain din Viena: grădina zoologică >:)
De data asta nu o să povestesc în detaliu ce am vazut și pe unde am fost. Am să spun doar că a fost una din cele mai neașteptate și mai plină de surprize călătorie pe care am facut-o până acum.
Am avut ocazia să stau “la ancora” într-un golf în care nu mai era nimeni (în afară de o mulțime de viețuitoare [pe mal, bineînțeles]), să vizitez o grotă în care lumina de un albastru pur izvora de sub stânci, să privesc apusuri de soare cum nu am crezut că există, și ca sa fie tacâmul complet, să merg pe furtună aproape jumătate de zi și la final să privesc cu totul altfel un port bine ascuns de mare :)
Nu mai vreau decât să mulțumesc celor care m-au dus în această călătorie și care mi-au arătat că marea este o lume aparte, plină de surprize, care abia așteaptă să se dezvăluie celor ce vor să o exploreze.
PS: Coasta, a fost a Croației
Ce poate fi mai frumos decat sa:
Eu stiu ! Eu stiu !
Ce ?
Tot ceea ce urmeaza ?
Am promis ceva și se pare că totuși nu mă voi putea ține de cuvant. De 2 saptamani încerc să-mi fac curaj să povestesc despre concediul de anul acesta. Doar încerc. Pentru că indiferent cât de multă bunăvoință am, îmi e imposibil să povestesc despre ce am vazut în acest concediu, într-un singur post, fie el și unul mai lung. Îmi este imposibil pentru că pur și simplu au fost foarte multe locuri vizitate, locuri despre care (fiecare în parte) poți povesti câte o zi întreagă.
Aș vrea doar să povestesc (un pic) despre ceea ce pentru mine a fost apogeul concediului: grossglockner. O experiență extraordinară. Obișnuit cu Transfăgărășanul (pe care l-am parcurs de vreo 5-6 ori), credeam că am macar o idee despre ce inseamnă un drum (cu mașina) prin munți. Se pare ca m-am inșelat. Rău ;) Iată de ce:
Well … sunt în concediu. Și cum pe drum nu prea am timp să povestesc acu (pe motiv de zile pline), promit că fac un long story când mă întorc. Cu tot cu poze și pe unde am fost și ce-am făcut.
“Emotii mari ! Turbo trece in frunte !”. Nu . Nu prea are legatura cu deplasarea mea minunata, doar ca mi-am adus aminte de reclama, chiar acu :)
Revenind, Amsterdam – Budapesta, nu stiu de ce, a fost mult mai scurt ca la dus. Cred ca am facut de 2 ori mai putin ca timp. Cred ca totusi are legatura cu linistea de dupa nori. Nu stiu cum sa zic. In Amsterdam, urat. Foarte urat. Ceata, ploaie, nori. Urat, ce sa mai ! Dupa ce am decolat si am urcat deasupra norilor, am avut parte de un moment (mai lung) de profunda uimire si liniste. Soare si mult alb ! Si albastru. Intr-o combinatii si forme perfecte. Am ramas mut, vreo 10 minute, cu nasul lipit de geam. Nu-mi venea sa cred ca mai exista si soare :)
Inainte de a pleca din Amsterdam, m-am tot gandit daca am timp suficient sa ajung la zborul care urma sa ma duca in Bucuresti. Aveam doar 50 de minute, toate cat se poate de oficiale. Am pierdut 10 din ele pentru transfer in aeroport, 10 pe drumul catre verificarea pasapoartelor si inca 10 pentru a ajunge la poarta cu pricina. Ah ! Si inca 10 pentru toaleta :”> . Si mi-au mai ramas 10. Pe care le-am folosit super ultra eficient. Am postat pe blog, primele 2 post-uri. De al treilea post n-am mai avut timp, iar al 4-lea oricum nu aveam cum sa-l scriu, pentru ca nu se terminase inca calatoria. Logic, nu ?
Zborul spre Bucuresti a fost un dus rece ! Am avut compatrioti in avion ! Care au reusit sa imi aduca aminte cum e prin tara. Din fericire pentru mine am avut companie placuta in Otopeni. Si am reusit sa ajung in stare vesela in caminul vesel. Unde am dormit. Mult. Vreo 6 ore :) Cand mi-am luat plicul, cu cele 18 hartii (plus inca 3 care trebuiau facute) si m-am indreptat voiniceste catre Rectorat. Unde …
Neee … asta e alta poveste.
Intr-un final, am reusit sa ma smulg din pat si sa ies putin pe ici pe colo, ca imi era foame. Am gasit o crasma in apropiere (e si al draq de greu, ca la fiecare colt e cate una) si i-am cerut ceva neutru la nenea ala: chiftele de ceva (cred ca erau vegetale) si cartofi prajiti. Bad choice. Dupa 2 ore imi era foame din nou. Noroc ca in apropiere de locul in care trebuia sa inceapa intalnirea pentru care venisem, am gasit o pizzerie unde am reusit sa-mi potolesc foamea pana seara, cand am purces voiniceste intr-un supermarket, si mi-am luat cate ceva de-ale gurii (mizel, cum zicea hazliu cineva).
Dupa intalnire, pentru ca ploua (ce surpriza), m-am dus din nou la somn. Dimineata, din nou la intalnire. Pana la 14.00. Dupa care am reusit sa ma mai plimb un pic prin oras (vreo 2 ore). Timp in care m-am minunat ca am gasit jdemii de magazine cu orice, insa nici unul cu jucarii pentru copii.
Si cum ma indreptam eu asa catre gara, am vazut un vas din ala de te plimba pe canale si mi-am adus aminte ca nici la Viena si nici data trecuta cand am fost in Amsterdam (si chiar l-am vizitat), nu m-am plimbat. Asa ca am facut hopa hopa si m-am dat si cu vasul ala. Ne-a plimbat o ora pe canale. Super fain. Avea ghid in 3 limbi. Si care vorbeau fix cand trebuie (adica cand erai langa ce trebuia sa vezi).
Inapoi la gara. Super simplu. Doar urmaresti indicatoarele. Si ajungi la casa. Unde gasesti scris, mare: “Schipol: platform 13A”. Dai 4.3 EUR si gata si biletul. Mai urmaresti niste indicatoare si gata si platforma 13A. Unde bineinteles, se afla un tren :) Te urci in el si dupa 15 minute esti in aeroport. Unde, pentru prima data a trebuit sa-mi fac eu check-in -ul. Pentru ca Schipol-ul asta e cam aglomerat. Si cam mare. Si s-au gandit ei ca e mai bine ca omu sa butoneze singur. Ce sa mai plateasca ei oameni care sa butoneze pentru tine ? Si e fain, ca poti sa-ti alegi si locul. Si in cazul in care esti cu escala pana la destinatie, iti da ambele boarding tickets. Si iti alegi locul la ambele.
Dupa aia, mergi prin aeroport de-ti vine rau. Ca e mare. Eu am mers vreo 15 minute cracanate pana am ajuns unde trebuia. Si unde am stat vreo 3 ore :) Fara Internet. Deci daca crede cineva ca am scris cam mult la posturile astea il invit sa-si verse nervii pe cei de la aeroportul din Amsterdam. Ca daca n-am avut net … ce sa fac si eu. Macar am vazut si eu ca daca tu faci imbarcarea la 08:30, la 07:45 avionul e deja la scara (pe Schipol, nu sunt autobuze; avionul te asteapta la capatul tunelului).
Mda … si-am ajuns la Amsterdam. Unde, pentru prima data de cand “ies” din tara, m-am informat inainte, despre cum sta treaba cu transportului public. Ca ala se deconteaza. Daca te duci cu taxi-ul se considera moft. Am aflat eu, pe site-ul de web al Amsterdam-ului (unde poti sa afli si de Red Light District >:), ca exista tren care pleaca din Schipol (aeroportul din Amsterdam) spre Amsterdam Central (un fel de Gara de Nord), si care costa doar 3.6 EUR. A costat 4.3 EUR. Oricum, super acceptabil. Trenurile plecau la fiecare 10 minute si ala in care am nimerit eu, era express. Adica a plecat din Schipol si a oprit in Amsterdam Central. 15 minute a durat tot drumul.
De acolo, lipa lipa, pe jos pana la hotel. Doar geamantanul ala mic de la are role. Cu cauciucuri de vara. Si presiunea facuta. Si am tot mers, vreo 45 de minute, cu harta de la Google Maps in brate, pana am ajuns la hotel. Ce sa zic, arata ok. Receptia ;) Am fost informat ca minunata mea camera, cu tot cu buda si juma de metru in juru patului, era in alt corp de cladire. ooook. Daca nu-i departe, zic eu, e ok. Imi da tantea aia o cartela, si imi deseneaza pe harta: “prima la stanga si gata”. Eu zic ok si plec. Si la colt pe cine credeti ca gasesc ? Pe Alice. Dap. Aia cu Tara Minunilor. Noroc cu ea, ca eu n-as fi recunoscut gaura cu pretentie de usa a celuilalt corp de hotel. Serios. Si tot noroc de Alice, ca m-a ajutat sa ajung la etajul 1, unde cu greu am urcat o scara secreta, ingusta si intunecoasa, ce s-a dovedit apoi a fi chiar scara principala.
Intalnirea cu camera s-a dovedit a fi ca la Din Dragoste. Sau mai bine zis, ca la Scuza-ma, Iarta-ma, sau alte din astea. Adica … era o camera. Dupa cum am zis, cu juma de metru musai necesar sa te dai jos din pat, si inca un metru (in lungul patului) musai necesar, ca altfel dormeani cu picioarele in buda. Si te uzi. Zau … Nu mai zic ca singurul geam din camera era cel de la buda. Adica … vrei aer ? Nici o problema. Il dezintoxicam. Folosind o buda. Noroc ca eram obosit si afara incepuse sa ploua. Asa ca la ora 6, ora noastra (la ei era 5 dupa-amiaza), a adormit. Si m-am trezit a doua zi la 8 :D . Am zis eu ca hai … mergem la plimbare. Mumu. Ploaie. Si m-a pocnit cheful de nimic. Asa ca am stat apatic, pana la 12, incercand sa imi dau seama ce era cu mirosul de buda si sforaitul de alaturi.
