Regarding me

“Emotii mari ! Turbo trece in frunte !”. Nu . Nu prea are legatura cu deplasarea mea minunata, doar ca mi-am adus aminte de reclama, chiar acu :)

Revenind, Amsterdam – Budapesta, nu stiu de ce, a fost mult mai scurt ca la dus. Cred ca am facut de 2 ori mai putin ca timp. Cred ca totusi are legatura cu linistea de dupa nori. Nu stiu cum sa zic. In Amsterdam, urat. Foarte urat. Ceata, ploaie, nori. Urat, ce sa mai ! Dupa ce am decolat si am urcat deasupra norilor, am avut parte de un moment (mai lung) de profunda uimire si liniste. Soare si mult alb ! Si albastru. Intr-o combinatii si forme perfecte. Am ramas mut, vreo 10 minute, cu nasul lipit de geam. Nu-mi venea sa cred ca mai exista si soare :)

Inainte de a pleca din Amsterdam, m-am tot gandit daca am timp suficient sa ajung la zborul care urma sa ma duca in Bucuresti. Aveam doar 50 de minute, toate cat se poate de oficiale. Am pierdut 10 din ele pentru transfer in aeroport, 10 pe drumul catre verificarea pasapoartelor si inca 10 pentru a ajunge la poarta cu pricina. Ah ! Si inca 10 pentru toaleta :”> . Si mi-au mai ramas 10. Pe care le-am folosit super ultra eficient. Am postat pe blog, primele 2 post-uri. De al treilea post n-am mai avut timp, iar al 4-lea oricum nu aveam cum sa-l scriu, pentru ca nu se terminase inca calatoria. Logic, nu ?

Zborul spre Bucuresti a fost un dus rece ! Am avut compatrioti in avion ! Care au reusit sa imi aduca aminte cum e prin tara. Din fericire pentru mine am avut companie placuta in Otopeni. Si am reusit sa ajung in stare vesela in caminul vesel. Unde am dormit. Mult. Vreo 6 ore :) Cand mi-am luat plicul, cu cele 18 hartii (plus inca 3 care trebuiau facute) si m-am indreptat voiniceste catre Rectorat. Unde …

Neee … asta e alta poveste.

Intr-un final, am reusit sa ma smulg din pat si sa ies putin pe ici pe colo, ca imi era foame. Am gasit o crasma in apropiere (e si al draq de greu, ca la fiecare colt e cate una) si i-am cerut ceva neutru la nenea ala: chiftele de ceva (cred ca erau vegetale) si cartofi prajiti. Bad choice. Dupa 2 ore imi era foame din nou. Noroc ca in apropiere de locul in care trebuia sa inceapa intalnirea pentru care venisem, am gasit o pizzerie unde am reusit sa-mi potolesc foamea pana seara, cand am purces voiniceste intr-un supermarket, si mi-am luat cate ceva de-ale gurii (mizel, cum zicea hazliu cineva).

Dupa intalnire, pentru ca ploua (ce surpriza), m-am dus din nou la somn. Dimineata, din nou la intalnire. Pana la 14.00. Dupa care am reusit sa ma mai plimb un pic prin oras (vreo 2 ore). Timp in care m-am minunat ca am gasit jdemii de magazine cu orice, insa nici unul cu jucarii pentru copii.

Si cum ma indreptam eu asa catre gara, am vazut un vas din ala de te plimba pe canale si mi-am adus aminte ca nici la Viena si nici data trecuta cand am fost in Amsterdam (si chiar l-am vizitat), nu m-am plimbat. Asa ca am facut hopa hopa si m-am dat si cu vasul ala. Ne-a plimbat o ora pe canale. Super fain. Avea ghid in 3 limbi. Si care vorbeau fix cand trebuie (adica cand erai langa ce trebuia sa vezi).

Inapoi la gara. Super simplu. Doar urmaresti indicatoarele. Si ajungi la casa. Unde gasesti scris, mare: “Schipol: platform 13A”. Dai 4.3 EUR si gata si biletul. Mai urmaresti niste indicatoare si gata si platforma 13A. Unde bineinteles, se afla un tren :) Te urci in el si dupa 15 minute esti in aeroport. Unde, pentru prima data a trebuit sa-mi fac eu check-in -ul. Pentru ca Schipol-ul asta e cam aglomerat. Si cam mare. Si s-au gandit ei ca e mai bine ca omu sa butoneze singur. Ce sa mai plateasca ei oameni care sa butoneze pentru tine ? Si e fain, ca poti sa-ti alegi si locul. Si in cazul in care esti cu escala pana la destinatie, iti da ambele boarding tickets. Si iti alegi locul la ambele.

Dupa aia, mergi prin aeroport de-ti vine rau. Ca e mare. Eu am mers vreo 15 minute cracanate pana am ajuns unde trebuia. Si unde am stat vreo 3 ore :) Fara Internet. Deci daca crede cineva ca am scris cam mult la posturile astea il invit sa-si verse nervii pe cei de la aeroportul din Amsterdam. Ca daca n-am avut net … ce sa fac si eu. Macar am vazut si eu ca daca tu faci imbarcarea la 08:30, la 07:45 avionul e deja la scara (pe Schipol, nu sunt autobuze; avionul te asteapta la capatul tunelului).

Mda … si-am ajuns la Amsterdam. Unde, pentru prima data de cand “ies” din tara, m-am informat inainte, despre cum sta treaba cu transportului public. Ca ala se deconteaza. Daca te duci cu taxi-ul se considera moft. Am aflat eu, pe site-ul de web al Amsterdam-ului (unde poti sa afli si de Red Light District >:), ca exista tren care pleaca din Schipol (aeroportul din Amsterdam) spre Amsterdam Central (un fel de Gara de Nord), si care costa doar 3.6 EUR. A costat 4.3 EUR. Oricum, super acceptabil. Trenurile plecau la fiecare 10 minute si ala in care am nimerit eu, era express. Adica a plecat din Schipol si a oprit in Amsterdam Central. 15 minute a durat tot drumul.

De acolo, lipa lipa, pe jos pana la hotel. Doar geamantanul ala mic de la are role. Cu cauciucuri de vara. Si presiunea facuta. Si am tot mers, vreo 45 de minute, cu harta de la Google Maps in brate, pana am ajuns la hotel. Ce sa zic, arata ok. Receptia ;) Am fost informat ca minunata mea camera, cu tot cu buda si juma de metru in juru patului, era in alt corp de cladire. ooook. Daca nu-i departe, zic eu, e ok. Imi da tantea aia o cartela, si imi deseneaza pe harta: “prima la stanga si gata”. Eu zic ok si plec. Si la colt pe cine credeti ca gasesc ? Pe Alice. Dap. Aia cu Tara Minunilor. Noroc cu ea, ca eu n-as fi recunoscut gaura cu pretentie de usa a celuilalt corp de hotel. Serios. Si tot noroc de Alice, ca m-a ajutat sa ajung la etajul 1, unde cu greu am urcat o scara secreta, ingusta si intunecoasa, ce s-a dovedit apoi a fi chiar scara principala.

Intalnirea cu camera s-a dovedit a fi ca la Din Dragoste. Sau mai bine zis, ca la Scuza-ma, Iarta-ma, sau alte din astea. Adica … era o camera. Dupa cum am zis, cu juma de metru musai necesar sa te dai jos din pat, si inca un metru (in lungul patului) musai necesar, ca altfel dormeani cu picioarele in buda. Si te uzi. Zau … Nu mai zic ca singurul geam din camera era cel de la buda. Adica … vrei aer ? Nici o problema. Il dezintoxicam. Folosind o buda. Noroc ca eram obosit si afara incepuse sa ploua. Asa ca la ora 6, ora noastra (la ei era 5 dupa-amiaza), a adormit. Si m-am trezit a doua zi la 8 :D . Am zis eu ca hai … mergem la plimbare. Mumu. Ploaie. Si m-a pocnit cheful de nimic. Asa ca am stat apatic, pana la 12, incercand sa imi dau seama ce era cu mirosul de buda si sforaitul de alaturi.

Am promis ca scriu despre experienta la Amsterdam (si bineinteles de drumul pana acolo si inapoi). Daca am promis am promis. Pentru ca daca nu promiteam, nu mai scriam nimic. Pentru ca la Amsterdam … dar hai sa incepem cu inceputul.

A fost prima data (AFAIR), cand am avut avion de dimineata, cu plecare la 06:20. Asta inseamna ca la 04:00 am plecat din P19 (da, e in Regie) si mai inseamna ca la 03:30 m-am trezit. Urat nu ? Din fericire, la ora aia Bucuresti-ul e liber. Liber liber. Am facut din regie pana la Otopeni, 15-20 de minute. Si 26 de lei. Cu bon.

Am zburat cu Malev. Bucuresti – Budapesta – Amsterdam – Budapesta – Bucuresti. A fost prima data cand am fost intr-un avion care a inceput decolarea IN CURBA. Dap, in curba. Nici nu ajunsese la jumatatea virajului de intrare pe pista de decolare ca a inceput sa accelereze. Tare ! Super cool senzatia. Cel putin pentru mine. Altii nu erau atat de incantati. Deloc. Nici la aterizare capitanul nu s-a lasat mai prejos si a reusit sa aterizeze din 2 bucati si cu o frana din aia sanatoasa, de parca era o armata de pisici in fata avionului.

Cum aveam de asteptat in Budapesta vreo 4 ore, am zis ca poate stilul interesant de pilotat isi gaseste pereche in ceva surpriza pe aeroportul din Budapesta. Si ghici ! Ce nu era in Bucuresti, era in Budapesta. Wireless ! Gratis. Hehe … S-a bucurat si calul, ca de muult nu mai mancase. Niciodata n-am fost mai fericit ca am wireless decat atunci. Ma si gandeam cu groaza ce o sa fac eu 4 ore. Si daca tot aveam wireless, am avut ocazia sa ma dau jme, si sa folosesc voip-ul de la job, pentru a suna “pe interior” pe cei de acasa. Si cei de la servici. Super cool. Usurinta cu care am putut sa folosesc telefonia la cost 0 (cel putin teoretic 0), in conditiile in care alternativa ar fi fost mult mai costisitoare din punct de vedere al pretului, m-a facut sa inteleg mai bine de ce sunt companiile de telefonie pornite impotriva VoIP-ului.

Dupa atata fericire, am purces voiniceste catre poarta de unde urma sa zbor spre Amsterdam. Pe drum (da, era lung drumul intre “porti”), m-am minunat de voiosia cu care lucrau omuletii la un nou terminal al aeroportului si de indicatoarele care iti spuneau cat mai ai pana termini de ocolit. Avionul, un Boeing 737-600 (nu stiu ce naiba o fi 600-le ala), super ok. Instructajul ala de-l fac la inceput insotitoarele de zbor, era acum facut prin intermediul unor display-uri ce coborau din tava si iti aratau ce tre sa faci in caz de … In timpul zborului aveai permanent afisate pe monitorul ala buclucas date despre zbor: altitudine, viteza, pozitie, temperatura exterioara. Am aflat si io, acu, ca romanu’ de pe urma, ca la 12km altitudine afara sunt cam -55 de grade (instant m-am gandit la dl V, caruia ii place la “racoare” [nu bai, nu racoare din aia]).